Archive | July, 2021

Ramona Boldizsar, citește-mă!: „Prematur” de Miruna Vlada, un manifest feminist pentru libertatea corpului: „Uterul nu sunt eu.”

Posted on 19 July 2021 by externi

Am ajuns la volumul Mirunei Vlada cu multă curiozitate și interes. I-am așteptat apariția cu nerăbdare, știind că urma să citesc o carte despre libertatea corpului femeii. Am găsit o poezie directă, un manifest împotriva presiunilor sociale, politice și religioase constant exercitate în cele mai largi, dar și în cele mai obscure cotloane ale societății românești. Miruna Vlada are un discurs spectaculos despre libertatea corpului, denunțând limitările care i-au fost impuse dintotdeauna. Acest lucru apare cel mai adesea în forma unei critici acerbe împotriva istoriei (perioadei comuniste) printr-o subliniere constantă a efectelor pe care acest trecut l-a avut și (încă) îl are asupra libertății și conștiinței femeilor cu privire la propriul corp. Cartea este împărțită în trei părți sugestive: Manifest Extrauterin (după 16 ani)Constelații familiale. Anatomia unui refuz și Etica grijii. Cele 12 Apostolițe.

Poeta nu lasă nimic nedescoperit, vorbește despre violuri, avorturi și drepturi călcate în picioare. Este un strigăt coerent, personal, cu un ecou colectiv și care cred că se poate exprima cel mai bine prin versul: „Uterul nu sunt eu.” (p. 40) În „Prematur” există o privire recurentă asupra identității și necesității recunoașterii (sociale și nu numai) a propriilor merite, fără ca acestea să fie întotdeauna trecute prin filtrul de gen, punctând periodic absurdul acestei situații: „asta nu mai e poezie/ e un fel de stand-up comedy pentru dezaxați/ prea multă oralitate strică/ poezia?/ unde e poezia?” (p. 44)

 Volumul are în centru problematica unei alegeri simple, dar care este supusă unor constrângeri multiple permanente: maternitatea. Este alegerea ei o alegere adevărată atunci când există o coerciție socială neîntreruptă? În societatea japoneză există un termen derizoriu pentru femeile-mame care aleg să (și) muncească în loc să-și dedice acest timp copiilor: „oniyome” (soție demonică). Prin volumul acesta de poezie avem ocazia să observăm viziunea societății române asupra femeilor: primordial este ca acestea să îmbrățișeze rolul de mame și să se definească prin atributul acesta suprem (critica asupra B. O. R. este aici pregnantă).

Citește cronica integral aici: https://citestema.ro/prematur-de-miruna-vlada-un-manifest-feminist-pentru-libertatea-corpului-uterul-nu-sunt-eu/

Comments (0)

Andreea Apostu | Poetic Stand: „Prematur” de Miruna Vlada – curaj și vulnerabilitate

Posted on 19 July 2021 by externi

„Aportul original al volumului Mirunei Vlada, Prematur, apărut în 2021 la Editura Cartier din Chișinău, este îndeosebi tematic, abordând frontal și acut subiectul tabu, în societatea românească actuală, al maternității refuzate, precum și o serie de teme adiacente, cum ar fi viziunea patriarhală asupra corpului feminin, trecutul totalitar, influența bisericii asupra discursului public, situația mamelor minore și a întreruperilor de sarcină. Sub aspect formal, textele trec gradual de la forma manifestului frust, aproape lipsit de dimensiune paradigmatică, la confesiune și retrospectivă maieutică, iar în final la reformulări simbolice ale principalelor elemente abordate în poeme, din perspectiva a 12 „apostolițe” subversive.

Discursul ia frecvent forma manifestului și a aserțiunii în prima parte a cărții, Manifest extrauterin (după 16 ani), o reluare și aprofundare a vocii din poeme extrauterine, care anunța deja o intenție iconoclastă și întoarsă de la lume, asemenea uterului retrovers, care nu refuză doar expulzarea, ci și accesul la o intimitate autoflagelată, aflată într-un proces continuu de apropiere și respingere față de ea însăși: „am uter retrovers/ ecograful mi-l arată mereu răsucit spre interior/ stă cu spatele la lume. nu e nicio ieșire din el/ lumea ta amniotică e una tot mai improbabilă” (p. 22).

Deloc întâmplător, volumul se deschide cu o negație: „Nu îmi vreau ovarele”, care echivalează cu o anulare a biologiei și a identificării societale clasice dintre feminitate și organele reproducătoare. Aceasta este urmată de o extirpare a uterului, cealaltă parte anatomică esențială, în care rolul impus femeii se desăvârșește: „tot ce mai pot să scriu sunt fișele clinice ale unei/ histerectomii/ cu precizia chirurgiei robotice minim invazive” (p. 23). De-a lungul primei părți, vocea poetică nu există în niciun moment per se, ci se situează, de la bun început, într-o descendență simbolică, foarte veche, a oprimării: „ești descendenta unei colonii de femei vrăjitoare care își/ refuzau uterul”. Câteva poeme mai târziu, antecedentele revin printr-o imagine sugestivă de tip matrioșka, ce lasă foarte puțin spațiu de mișcare în afara determinării sociale și culturale: „Suntem o debara bine organizată// Toate, din străbunică-n fiică, suntem ca niște/ păstăi de mazăre așezate în alte păstăi de mazăre”.

Dincolo de plasarea într-o anterioritate, versurile prilejuiesc și o conjuncție contemporană – mai întâi, în sens larg, cu generația feminină care după 1989 a putut avea control asupra propriului său corp prin metodele contraceptive, apoi, în sens restrâns, cu generația feminină care nu doar își amână maternitatea, ci o reneagă ostentativ, în ciuda încercărilor persistente de a impune scopuri supraindividuale corpului feminin. Între femeile din perioada comunistă și cele actuale există atât un raport de opoziție, cât și unul de continuitate, refuzul maternității venind pe filiera unei traume colective care nu doar influențează prezentul, ci îi supraviețuiește individului și se perpetuează: „corpul ține în el istoria. și apoi apar tot felul de eczeme./ istoricul e un dermatolog al nației” (p. 34) „și atunci unde e Memoria dragostei pusă de părinți în tine/ eu am in mine doar Memoria greșelii de a mă naște în urma/ unui Decret barbar/ a lașității mamei, și a lipsei ei de bani pentru un avort ilegal și periculos”; „eu vin pe un șir indian de avorturi masive/ din comunism/ din alea cu andrele în baie/ se explică”. (p. 44). Trauma e genealogie ar fi concluzia acestei secțiuni din Prematur, în care întâlnim o arheologie a lipsei de control, urmată de retrasarea principalelor sincope ale istoriei colective recente.”

Citește întreaga cronică de Andreea Apostu pe Poetic Stand: https://poeticstand.com/2021/07/06/prematur-de-miruna-vlada-curaj-si-vulnerabilitate/?fbclid=IwAR0tQ1C5Fv3nVjjWtwJJNEnbRu_z_BA6PD-4jVLV0-tk47LOtsCgtWXv4As

Comments (0)

Advertise Here
Advertise Here