A week of interviews, special events & performances with the brightest & best literary minds from both countries. 

Why “Romania Rocks”? 

Romania definitely does rock & we want to show you how. It’s also home to a stunning phenomenon of living, growing rock formations called “trovants” – a powerful metaphor for our unique festival. 

Brought to you by the Romanian Cultural Institute, London & the European Literature Network

“Rock Talks” is the name of the headline interview series of outstanding “rock star” authors. The best and brightest Romanian and British literary brains meet to discuss their work, their countries and those issues close to their hearts.*NBThis first ROCK TALK event, originally scheduled for Nov 2nd at the RCI, will now be recorded without an audience at BBC Broadcasting House and broadcast on BBC Radio 3 on 23 November at 10pm and available as Arts & Ideas podcast.*PHILIPPE SANDS and GEORGINA HARDING meet MIRCEA CĂRTĂRESCUThe writer and President of English PEN joins the British author of In Another Europe to meet Romania’s renowned poet, novelist and essayist. Hosted by Anne McElvoy (in partnership with BBC Radio 3).

4th Nov, LIVE 7pm, RCI London & online

MONIQUE ROFFEY meets MIRUNA VLADA

The prize-winning British- Trinidadian writer meets the outstanding Romanian poet. Hosted by Rosie Goldsmith (Director European Literature Network).

When: Thurs, 4 November 2021, 19.00 

Where: Romanian Cultural Institute in London, 1 Belgrave Square, SW1X8PHEntrance is free but we kindly request you to book your ticket on EVENTBRITE.

Citește materialul integral aici: http://www.icr-london.co.uk/article/romania-rocks-romanian-british-literature-festival-1822.html

The post ROMANIA ROCKS: Romanian-British Literature Festival … (3-9 November 2021) appeared first on Miruna Vlada.

În acest loop continuu în care se discută despre rolul femeii în societate și importanța maternității, poeta Miruna Vlada (35 de ani) mută reflectorul pe un adevăr de multe ori ocolit: unele femei pur și simplu nu-și doresc copii.

Miruna s-a documentat intens pe acest subiect, a vorbit multe femei care nu-și doresc să fie mame și, după doi ani de lucru, a lansat cartea „Prematur”. Poeziile sale merg pe un fir roșu important, bazat pe intuiția poetei: anii de comunism și legea lui Ceaușescu de a interzice avorturile au creat o traumă în rândul unelor femei care au adus la viață copii nedoriți. Aceștia, la rândul lor, s-au format în urma acestor consecințe cu un profund sentiment de inadecvare.”

Citește materialul integral aici: https://www.vice.com/ro/article/5db8xk/femei-din-romania-care-nu-vor-copii?utm_source=vicefbrom&fbclid=IwAR2SIXG_Ntm0YcbFvQfpWl3HWN2xV7FmI1d-x-EYzxLDbaFOyItnrvg2b64

The post „Îmi doresc o lume în care decizia unei femei să depindă doar de ea.” Interviu cu Miruna Vlada în Vice, realizat de Ana Tepșanu appeared first on Miruna Vlada.

Am ajuns la volumul Mirunei Vlada cu multă curiozitate și interes. I-am așteptat apariția cu nerăbdare, știind că urma să citesc o carte despre libertatea corpului femeii. Am găsit o poezie directă, un manifest împotriva presiunilor sociale, politice și religioase constant exercitate în cele mai largi, dar și în cele mai obscure cotloane ale societății românești. Miruna Vlada are un discurs spectaculos despre libertatea corpului, denunțând limitările care i-au fost impuse dintotdeauna. Acest lucru apare cel mai adesea în forma unei critici acerbe împotriva istoriei (perioadei comuniste) printr-o subliniere constantă a efectelor pe care acest trecut l-a avut și (încă) îl are asupra libertății și conștiinței femeilor cu privire la propriul corp. Cartea este împărțită în trei părți sugestive: Manifest Extrauterin (după 16 ani), Constelații familiale. Anatomia unui refuz și Etica grijii. Cele 12 Apostolițe.

Poeta nu lasă nimic nedescoperit, vorbește despre violuri, avorturi și drepturi călcate în picioare. Este un strigăt coerent, personal, cu un ecou colectiv și care cred că se poate exprima cel mai bine prin versul: „Uterul nu sunt eu.” (p. 40) În „Prematur” există o privire recurentă asupra identității și necesității recunoașterii (sociale și nu numai) a propriilor merite, fără ca acestea să fie întotdeauna trecute prin filtrul de gen, punctând periodic absurdul acestei situații: „asta nu mai e poezie/ e un fel de stand-up comedy pentru dezaxați/ prea multă oralitate strică/ poezia?/ unde e poezia?” (p. 44)

 Volumul are în centru problematica unei alegeri simple, dar care este supusă unor constrângeri multiple permanente: maternitatea. Este alegerea ei o alegere adevărată atunci când există o coerciție socială neîntreruptă? În societatea japoneză există un termen derizoriu pentru femeile-mame care aleg să (și) muncească în loc să-și dedice acest timp copiilor: „oniyome” (soție demonică). Prin volumul acesta de poezie avem ocazia să observăm viziunea societății române asupra femeilor: primordial este ca acestea să îmbrățișeze rolul de mame și să se definească prin atributul acesta suprem (critica asupra B. O. R. este aici pregnantă).

Citește cronica integral aici: https://citestema.ro/prematur-de-miruna-vlada-un-manifest-feminist-pentru-libertatea-corpului-uterul-nu-sunt-eu/

„Aportul original al volumului Mirunei Vlada, Prematur, apărut în 2021 la Editura Cartier din Chișinău, este îndeosebi tematic, abordând frontal și acut subiectul tabu, în societatea românească actuală, al maternității refuzate, precum și o serie de teme adiacente, cum ar fi viziunea patriarhală asupra corpului feminin, trecutul totalitar, influența bisericii asupra discursului public, situația mamelor minore și a întreruperilor de sarcină. Sub aspect formal, textele trec gradual de la forma manifestului frust, aproape lipsit de dimensiune paradigmatică, la confesiune și retrospectivă maieutică, iar în final la reformulări simbolice ale principalelor elemente abordate în poeme, din perspectiva a 12 „apostolițe” subversive.

Discursul ia frecvent forma manifestului și a aserțiunii în prima parte a cărții, Manifest extrauterin (după 16 ani), o reluare și aprofundare a vocii din poeme extrauterine, care anunța deja o intenție iconoclastă și întoarsă de la lume, asemenea uterului retrovers, care nu refuză doar expulzarea, ci și accesul la o intimitate autoflagelată, aflată într-un proces continuu de apropiere și respingere față de ea însăși: „am uter retrovers/ ecograful mi-l arată mereu răsucit spre interior/ stă cu spatele la lume. nu e nicio ieșire din el/ lumea ta amniotică e una tot mai improbabilă” (p. 22).

Deloc întâmplător, volumul se deschide cu o negație: „Nu îmi vreau ovarele”, care echivalează cu o anulare a biologiei și a identificării societale clasice dintre feminitate și organele reproducătoare. Aceasta este urmată de o extirpare a uterului, cealaltă parte anatomică esențială, în care rolul impus femeii se desăvârșește: „tot ce mai pot să scriu sunt fișele clinice ale unei/ histerectomii/ cu precizia chirurgiei robotice minim invazive” (p. 23). De-a lungul primei părți, vocea poetică nu există în niciun moment per se, ci se situează, de la bun început, într-o descendență simbolică, foarte veche, a oprimării: „ești descendenta unei colonii de femei vrăjitoare care își/ refuzau uterul”. Câteva poeme mai târziu, antecedentele revin printr-o imagine sugestivă de tip matrioșka, ce lasă foarte puțin spațiu de mișcare în afara determinării sociale și culturale: „Suntem o debara bine organizată// Toate, din străbunică-n fiică, suntem ca niște/ păstăi de mazăre așezate în alte păstăi de mazăre”.

Dincolo de plasarea într-o anterioritate, versurile prilejuiesc și o conjuncție contemporană – mai întâi, în sens larg, cu generația feminină care după 1989 a putut avea control asupra propriului său corp prin metodele contraceptive, apoi, în sens restrâns, cu generația feminină care nu doar își amână maternitatea, ci o reneagă ostentativ, în ciuda încercărilor persistente de a impune scopuri supraindividuale corpului feminin. Între femeile din perioada comunistă și cele actuale există atât un raport de opoziție, cât și unul de continuitate, refuzul maternității venind pe filiera unei traume colective care nu doar influențează prezentul, ci îi supraviețuiește individului și se perpetuează: „corpul ține în el istoria. și apoi apar tot felul de eczeme./ istoricul e un dermatolog al nației” (p. 34) „și atunci unde e Memoria dragostei pusă de părinți în tine/ eu am in mine doar Memoria greșelii de a mă naște în urma/ unui Decret barbar/ a lașității mamei, și a lipsei ei de bani pentru un avort ilegal și periculos”; „eu vin pe un șir indian de avorturi masive/ din comunism/ din alea cu andrele în baie/ se explică”. (p. 44). Trauma e genealogie ar fi concluzia acestei secțiuni din Prematur, în care întâlnim o arheologie a lipsei de control, urmată de retrasarea principalelor sincope ale istoriei colective recente.”

Citește întreaga cronică de Andreea Apostu pe Poetic Stand: https://poeticstand.com/2021/07/06/prematur-de-miruna-vlada-curaj-si-vulnerabilitate/?fbclid=IwAR0tQ1C5Fv3nVjjWtwJJNEnbRu_z_BA6PD-4jVLV0-tk47LOtsCgtWXv4As

 Miruna Vlada, Prematur, Editura Cartier, 2021.

„Miruna Vlada a atras atenția la începutul anilor 2000 cu Poemextrauterine. A făcut parte din primul val douămiist, alături de poeți și poete precum Marius Ianuș, Elena Vlădăreanu, Dumitru Crudu, Claudiu Komartin, Domnica Drumea, Dan Sociu, Ruxandra Novac ș.a. Era perioada marilor „crize”. Trăsătura esențială a douămiismului părea atunci narațiunea traumei. După romanticii ani ʼ90, în care totul era posibil în haosul general, a apărut explozia identitară, țipătul. În ceea ce o privește pe Miruna Vlada, ea a mai publicat ulterior Pauza dintre vene (2007), Bosnia Partaj (2014) și Prematur (2021).

Cea mai recentă carte este intensă și puternică. Poeta nu și-a pierdut deloc din dexteritatea de a înșuruba versuri-sentințe în creierul cititorului. Alcătuită din trei cicluri: „Manifest extrauterin. După 16 ani”, „Constelații familiale. Autonomia unui refuz” și „Etica grijii. Cele 12 Apostolițe”, de fapt, un poem fluviu segmentat. Unul dintre versurile care atrag atenția încă de la început este acesta: „eu sînt încarnarea lipsei legăturii dintre mamă și făt”. Iată veriga ce se vrea lipsă pentru a compune o identitate neprevăzută. Înaintarea în această revoltă feminină (genealogică), această revoltă împotriva propriului corp e realizată cu o repeziciune uluitoare. Poemul are vînă, degajă energie, delir controlat cu atenție. Se perpetuează această autoinstigare la violență. Totul pare a fi o recapitulare a faptelor și trăirilor în timp ce ele se întîmplă. E o reușită clară a Mirunei Vlada faptul că menține tensiunea pe spații ample.

Corporalitatea se combină cu politicul, cu socialul, cu geopoliticul, cu militantismul adevărat, în versuri precum: „Ale cui rămîn ruinele astea cu chip uman? / ca societate ca să ne vindecăm avem nevoie de 24 h / de productivitate / și să scăpăm de «dictatura celor cu copii» / să facem uitată «Femela-incubator» / promovată pe toate canalele media. / Dar ar trebui să fim mulțumiți / și cu o cantitate mare de cochilii goale. / Unele femei caută mai degrabă un donator de spermă / decît un partener de viață și un tată full time”. Iată trăirea intensă a unei femei care nu uită nimic, nu pierde detaliile. Firul conductor e clar, la fel și ramificațiile poemului. Tote direcțiile laolaltă și în același timp.”

– Șerban Axinte

Citește continuarea în Dilema Veche: https://dilemaveche.ro/sectiune/carte/articol/corpul-din-plexiglas

Ascultă Podcastul aici: https://www.radioromaniacultural.ro/timpul-prezent-in-literatura-miruna-vlada-ma-preocupa-trauma-colectiva-a-familiilor/