Miruna Vlada urmează să publice la editura Cartier al patrulea ei volum de poezie, intitulat Prematur. Efervescent și provocator, Prematur aduce în discuție teme tabu, angoase, întrebări și opțiuni care, speră ea, vor isca nu doar controverse, ci și dezbateri oneste. În avanpremiera acestei apariții, am invitat-o pe Miruna Vlada la un dialog despre literatură, feminism, notorietate, revoltă și asumare, vindecare și traumă. Interviul este urmat de un fragment inedit din volumul aflat în pregătire.
Bună, Miruna, și îți mulțumesc pentru că ai acceptat să purtăm acest dialog. Publici un nou volum de versuri după 7 ani de pauză editorială. Cum a trecut timpul peste poeziile din volumul tău anterior? Cât de mult s-a schimbat, în acest răstimp, atitudinea ta în fața a ceea ce înseamnă un manuscris finalizat?
Bună, Olga! Îmi face mereu o mare bucurie să stau la povești cu poete pe care le admir, cum ești tu. Au trecut deja 7 ani de la Bosnia. Partaj, de când n-am mai publicat poezie. În 2015 și chiar 2016 am fost foarte absorbită de evenimente în jurul acestei cărți, deci nu am resimțit-o ca fiind o pauză. Acea carte efectiv m-a deschis către lume, la propriu, probabil în măsura cea mai mare de până acum: traduceri, festivaluri, lecturi în afara țării. Bine, la primele două cărți nu era social media care să ne conecteze, totuși nu mă așteptam să întâlnesc atât de mulți oameni diverși și să vizitez atâtea țări prin intermediul unei cărți de poezie. Apoi am simțit că mi se încheagă idei de un roman, și am tot scris la el când mai prindeam timp. Primii doi ani au fost de „exercițiu” de învățat să scriu proză și să mă supun rigorilor ei (ceea ce nu reușesc pe deplin nici acum). În acești 7 ani m-am dedicat cercetărilor mele academice în relații internaționale și studiul balcanilor. De fapt, activitățile de la facultate m-au cam epuizat. M-au lăsat fără energie de altceva. Dar e o doză mare de masochism aici, clar. Am resimțit cumva mereu limbajul academic și rigorile articolelor științifice ca pe un exercițiu ambivalent – ceva total opus limbajului poetic, dar care mă și inspiră foarte tare tocmai pentru că e constrângător. Ca un disident într-un regim autocrat . Mi-a fost teamă să nu continui să scriu la fel ca în Bosnia. Partaj, așa că poate de aceea am trecut la proză. Dar m-am împotmolit la roman, am fost foarte nesigură și am rămas blocată pe perioade lungi. Și apoi și-a revenit poezia, mai ales anul trecut, după ce am avut o formă nasoală de COVID. Poate ca să facă în ciudă romanului, să mă stimuleze să îl termin și pe acela, de nervi că nu îmi iese. Atitudinea mea în fața unui manuscris finalizat e aceeași de când lumea – panică – și senzația că de fapt nu e finalizat și că nu voi ști niciodată când e cu adevărat finalizat, și groaza că poate continua la infinit. La pachet, am simțit atât multă nesiguranță, cât și dorința maladivă de a-l împărtăși cât mai repede cu ceilalți. Oare asta înseamnă că nu m-am maturizat? Slavă Domnului! Probabil că nevoia de ceilalți, care mă accelerează la publicat, mă și vindecă de primele simptome ale impostorului pe care, iată, acum le gestionez la fel de prost ca la 16 ani.
Citește interviul integral aici: https://poeticstand.com/2021/03/02/poezia-e-un-drum-posibil-catre-celalalt-aceasta-e-mantra-mea-un-interviu-cu-miruna-vlada/
